NOUTATI
> Atletism si Orientare. Rezultate bune la nivel de seniori
Atletism si Orientare. Rezultate bune la nivel de seniori
20.07.2014
In saptamana trecuta Ionut Zinca a facut un tur de forta alergand in doua competitii de mare importanta:campionatul mondial de orientare si campionatul european de atletism - proba de alergare montana.
In 9 iulie el a alergat la Lavarone(Italia) in proba de lunga distanta a campionatului mondial de la orientare, proba ce a masurat aerian 16361 m cu o diferenta de nivel de 820 m si 33 posturi de control. Doua greseli minore l-au facut sa piarda timp pe prima treime a traseului si sa se claseze in final pe un onorant loc 12 cu timpul de 102 minute si 55 de secunde. Inaintea lui Ionut Zinca au sosit sportivi din 6 natiuni:Franta, Elvetia, Norvegia, Suedia, Austria si Bulgaria.
Timpul de aproape 103 minute in care Ionut Zinca a alergare la campionatul mondial de orientare a generat o oboseala pe care sportivul nu a reusit sa o inlature total, recuperarea de 3 zile fiind insuficienta pentru a se alinia refacut
la startul Campionatului European de Alergare Montana desfasurat la Gap (Franta) in 12 iulie 2014. In aceste conditii el a demonstrat ca are o mare valoare ocupand locul IV la seniori pe 12,8 km lungime si 750 m diferenta de nivel, 35 de secunde despartindu-l de medalia de aur si doar 7 secunde de cea de bronz. Consideram ca fara efortul din campionatul mondial de orientare Ionut Zinca avea toate sansele sa fie acum campion european la atletism.